Bărbați fără femei

Pe Haruki Murakami îl iubești sau nu. Dar, dacă te-ai lăsat furat de fetișurile sale, de lumile lui paralele, de jongleria magistral - subtilă dintre real și acel spațiu altfel (doar al său), atunci - cu siguranță - vei savura ca pe-o băutură fină, relaxantă, Bărbați fără femei. Să fi contribuit oare ploaia, cafeaua de dimineață, pernele pufoase și jazz-ul în surdină (https://www.youtube.com/watch?v=KuF90FdFNCE) la starea de bine transmisă de carte? Probabil. 

În Bărbați fără femei se regăsesc frânturi, cioburi neregulate ale oglinzii misterioase Murakami. Dacă te aștepți să-l reîntîlnești pe autor ca în Dans, dans, dans, Pădurea norvegiană sau în Kafka pe malul mării vei fi ușor dezamăgit, deși leitmotivele scriiturii sale transpar pe parcursul celor șapte povestiri: Drive my car, Yesterday, Organul independent, Șeherezada, Kino, Samsa îndrăgostit, Bărbați fără femei. În plus, există muzică, pentru că ne aflăm în fața unei cărți cu sonor. Fiecare poveste are propriul refren, fie Beatles, ritmuri de jazz (Art Tatum, Teddy Wilson, Vic Dickenson, Buck Clayton) fie muzică de lift (Percy Faith https://www.youtube.com/watch?v=tSsiS-v6_6M, Francis Lai, 101 Strings, Paul Mauriat, Billy Vaughn). O muzică vintage, cu accente prăfuite de nostalgie, cu trăiri ferecate în fiecare notă, purtătoare de lumini și umbre - reflectate meticulos de oglinda-stil Murakami. 

În fond, dialogul Misaki - Kafuku (din Drive my car) 

Misaki: Nu vi s-a întâmplat niciodată să nu mai vreți să vă întoarceți la propriul sine?

Kafuku: Păi, în altă parte nu am unde să mă întorc...

generează seria dilemelor, blocajelor, angoaselor, jumătăților de răspuns prezente în toate celelalte povestiri. Singurătate, sexualitate, gelozie, pierderi, regăsiri, despărțiri - nimic nu este omis, personajele defilând la braț cu propriii demoni. 

Kino nici nu-și mai dădea bine seama ce înseamnă fericirea. Nu mai percepea clar nici alte senzații, precum durerea și furia, disperarea și resemnarea. Inima lui își pierduse profunzimea și greutatea și tot ce putea face, cu chiu, cu vai, era să-i clădească un loc de care s-o lege strâns, ca nu cumva s-o ia din loc, cu pași nesiguri. 

Ca să destram puțin vraja, închei prin a spune că - deși se simte destul de puternic izul comercial - la fel ca și În noapte - povestirile lui Murakami merită atenție, fie și doar ca o repetiție a temelor/temerilor sale, prezentate într-o manieră, să admitem, mai digerabilă. 

Despre lumea lui Murakami sunt multe de spus, iar - dacă nu ați vazut deja documentarul - Haruki Murakami: In Search of this Elusive Writer, BBC, 2003 - vi-l recomand https://www.youtube.com/watch?v=NI6LyqO9i8Y.