Închei lista postărilor din acest an cu o carte copleșitoare - pur și simplu - despre care mi-am propus, de multă vreme, să scriu. Lucrarea iubirii este un roman devorator, tulburător, care se citește cu sufletul la gură, cu indignare, încrâncenare, furie și - nu în ultimul rând - cu accese de durere fizică și sufletească. Gabriel Osmonde demonstrează din nou că e un scriitor al paradoxurilor: dur, necruțător, dar de o superbă candoare copilărească. Frazele sale mușcă, împroașcă tușe groase, monocrome (uneori) de realitate, sapă adânc în sufletul și mintea cititorilor, dând la iveală jumătăți serbede, felii de adevăr, cu o luciditate halucinantă. Întregul roman e o disecție și, ca orice asemenea act, expune privirii rana supurândă a unei lumi care a uitat de sine. Minciună, sexualitate, prefăcătorie, rutină, superficialitate, clișeu - sunt caracteristicile unor vieți trăite fără iubire. Osmonde se lansează astfel într-un urlet sfâșietor al negării cretinismului abrutizant, al meschinăriei și al blazării - ca simboluri ale existenței umane.
Rebutat fiind dintr-o lume care nu-l înțelege, expulzat de organismul viguros și frust al așa-zisei normalități, personajul principal va încerca din răsputeri să-și salveze semenii din bezna cotidiană, din magma în care băltesc, deschizându-le poarta către o lume a frumosului, a alternașterii. (vezi romanul omonim, Alternaștere, editura Univers, 2014).
"Toți acei adolescenți aveau să fie înghițiți, peste câțiva ani, într-un infernal manej de căsătorii, cumpărări de apartamente, nașteri de copii, șicane de birou, vacanțe în familie, vizite duminicale la socrii..."
"Pur și simplu trebuie să păstrăm măcar o bucățica de...da, de sacru, dacă vrei. Seara aia de iarnă, în parcul Luxembourg...În viață avem foarte puține clipe când suntem cu adevărat noi înșine. Amintirea acelei lumini arămii peste copacii desfrunziți era modul meu de a te iubi, Rosa..."
"Căci tocmai ăsta e idealul oricărei societăți care se respectă: să-i asigure cetățeanului statutul unui prost fericit, care nu se gândește la sensul vieții."
"Birocrații Bisericii au ucis absolutul cerului prin ritual și dogmă. Birocrații societății noastre fals democratice ne-au infantilizat în fața Răului amputându-i omului solitudinea tragică, înecându-l într-o mulțime de activități societale..."
"În acea duminică, aleile parcului Vincennes încă nu fuseseră măturate, iar foșnetul aurului ușor înnegrit te legăna ca amintirea unei plimbări uitate într-o pădure adevărată sau visată, a copilăriei."
"Neiubirea este secretul cel mai bine păzit al societății umane. Este disimulată sub beteala religiilor, flamurile marilor cauze, sub imaginea pioasă a micii fericiri familiale sau sub deliciile libertinajului. Dar vidul este acolo, bine ascuns, până în momentul când prăpastia se deschide, largă, la picioarele noastre în toată evidența ei devorantă. Războaiele, masacrele, sângele terorilor răspund dorinței nemărturisite a neiubitorilor..."
"La ce bun să citești dacă, o dată ce ai întors ultima pagină, nu începi să respiri altfel, să vezi altfel, să trăiești și să aștepți moartea în mod diferit?"
Într-adevăr, din momentul în care închizi Lucrarea iubirii, nu poți să nu privești în jurul tău altfel. Oamenii, viața, obiceiurile tale, tabieturile de veritabil modern/monden, cuvintele, trăirile vor clincheti oarecum fad...Îndoiala va începe să-și croiască drum către convingerile tale potrivit cărora faci totul ca la carte. A cui (carte)? S-ar putea să nu fie A TA...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu