Romanul lui Andrei Makine (Gabriel Osmonde) propune un joc halucinant al unei realități dureros de palpabile, în care sentimentele și efemerul se contopesc permanent.
Laura Baroncelli (49 de ani) "avea de gând să se sinucidă în seara aceea, tăindu-și venele încheieturilor. Hotărârea fusese luată după mii de reflecții care, până la urmă, o surprindeau pe ea însăși prin tonul lor rațional și calm." Un debut abrupt, pe undeva amenințător. Fiorul anxietății crește treptat, pe măsură ce autorul descrie amănunțit proximitatea deznodământului.
Strivită de micimea unei vieți care o trăiește, Laura realizează că totul în jurul său e o minciună, atât infidelitatea soțului, cât mai ales renunțarea la propriul vis. O urmă misterioasă - în camera oglinzilor (cea în care își pregătește sinuciderea) - o determină să amâne această decizie, deoarece "pentru o secundă, își imaginase o speranță, o scăpare, o viață diferită."
1. Laura - tânăra studentă angrenată revoluționarilor ani '68, al cărei destin este menit să schimbe lumea și să-i dea un sens -elaborează cu zel teorii, idei, doctrine, încercând să prindă într-o definiție cuprinzătoare frumosul - preocupare cu totul diferită de blazarea amorfă oferită de perspectiva magazinului de căzi pe care este obligată să-l conducă..."O femeie într-un apartament de deasupra unui magazin de căzi, o femeie a cărei viață este intim legată de vânzarea acelor căzi, o casă mută, un copil care doarme în camera de alături, o femeie al cărei soț a plecat pentru a se întâlni cu furnizorul unui nou model de robinete. O femeie care nu știe ce ar putea face cu ciornele unei teze despre Frumos și Corp. Femeia asta, eu."
2. Laura - mama - a cărei relație cu propria fiică (Daniele) nu este tocmai prietenoasă, aceasta din urmă acuzând-o de eșecul vieții lor de familie. Martor mut al neîmplinirilor Laurei, Daniele îi impută lipsa acelui CEVA ratat...atribut al tinereții și libertății pierdute.
"Extazul de a fi dat viață se diluase încetul cu încetul în placidul asta e al existenței."
Paradoxul face însă ca fiica să devină o veritabilă burgheză, blazată și încartiruită sistemului, în timp ce Laura va avea, în final, șansa eliberării de propriile lanțuri. Pentru că da, Laura va evada.
3. Laura - recreată din cenușa idealurilor sale - care pornește în călătoria spre propriul adevăr, călcând peste tabuuri precum frica de îmbătrânire și moarte. Acel moment în care Laura începe să respire autentic, să vibreze și să consoneze cu trăirile-i îndelung reprimate este mai mult decât emoționant. Ea "știe că poți trăi în foarte cotidiana așteptare a miracolului. Că așteptarea aceasta este un mod de viață. Că a-și aminti de (...) acea mână a necunoscutului care-i ținea astfel capul, în dragostea lor, a retrăi fie și numai senzația acelei mâini întrețesute în părul ei, este suficient să fie fericită, puternică, indiferentă la micile răni ale zilelor."
Scriitura lui Gabriel Osmonde este mușcătoare, șfichiuitoare, dură. Căutarea adevărului, disecarea și teoretizarea acestuia par să constituie preocuparea fundamentală a autorului (așa cum reiese și din celelalte romane ale sale, Lucrarea iubirii și Alternaștere).
Lumea înfățișată de Osmonde este autentică, frenetică, dezvelită de convenții și inhibiții. Profund umană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu