Profunzime și eleganță: Vier letzte Lieder de Richard Strauss

“We have through sorrow and joy

gone hand in hand;
From our wanderings, let's now rest
in this quiet land”. (At Sunset)

“Prin bucurie și tristețe am mers  ținându-ne de mână. Și-acum, ne odihnim senini, ajunși la capătul de drum.” Esența ciclului Vier letzte Lieder,  op. post., TrV296, AV 150, pentru soprană și orchestră -  cântec de lebădă al compozitorului Richard Strauss - este concentrată în versurile liedului Im Abendrot (At Sunset).

         Scrise în 1948, la vârsta de 84 de ani, Vier letzte Lieder - Frühling (Spring), September, Beim Schlafengehen (When Falling Asleep) și Im Abendrot (At Sunset) – adunate – postum – sub acest titlu de către Ernst Roth, impresionează prin profunzime, eleganță și claritate.  Un ultim cântec – Malven (Mallows) - compus la două luni după September și dedicat sopranei Maria Jeritza - a fost prezentat în primă audiție în 1985. Gândit  inițial pentru voce și pian, liedul are și o versiune orchestrală, semnată de Wolfgang Rhim.

        Frühling, September și Beim Schlafengehen au fost inspirate de versurile lui Hermann Hesse. Textul celui de-al patrulea (compus, de fapt, primul) - Im Abendrot – cu o profundă semnificație pentru Strauss – aparține lui Joseph von Eichendorff.

        Cu excepția Primăverii (Frühling), toate celelalte cântece au ca temă predilectă marea trecere; impresionantă este, însă, atitudinea compozitorului față de moarte, ea fiind privită natural, cu împăcare și calm.

        Richard Strauss a încredințat aceste ultime cântece sopranei Kirsten Flagstad:  Aș vrea – spunea el – ca liedurile să-ți fie puse la dispoziție pentru o premieră mondială, în cadrul unui concert cu o orchestră și un dirijor de excepție.

         În Festivalul “George Enescu” din acest an, dorința i-a fost (parțial) îndeplinită, chiar dacă în locul lui Kirsten Flagstad s-a aflat Anja Harteros. Despre dirijor și orchestră, Christian Thielemann și Staatskapelle Dresden, Strauss ar fi avut, cu siguranță, doar cuvinte de laudă. Profunzimea, rafinamentul și onestitatea orchestrei în surprinderea mesajului muzical, eleganța dirijorului, timbralitatea bogat catifelată a vocii Anjei Harteros au servit din plin complexității și – în același timp – simplității muzicii sale.

       Contrastul dintre candoarea și dulcea melancolie a liedului Frühling și resemnarea serenă, treptat acumulată în Malven, September, Beim Schlafengehen și Im Abendrot au fost subtil creionate de protagoniști. Sonorități diafane, din care

s-au detașat solistic cornul, vioara și flautul piccolo, au însoțit călătoria glasului elegiac-unduitor.

       Armonia perfectă a dialogului voce – orchestră, permanent sesizabilă, a atins apogeul în liedul Im Abendrot. Simbolizând suprema trecere, temă preluată din poemul Death and Transfiguration – compus de Strauss cu 60 de ani mai devreme – Im Abendrot exprimă acceptarea cu seninătate a morții.

        Detașare, liniște, abandonare – în proporții atent dozate de Christian Thielemann – s-au regăsit atât în minunatele inflexiuni ale glasului Anjei Harteros, cât și în ansamblul orchestral; vocalitatea-i impresionantă a fost perfect susținută de prezența-i elegantă. Pianissime desăvârșite, superb controlate, noblețea frazării și redarea neafectată, non-operistică, a liedurilor au cucerit publicul, acustica – deși deficitară – a Sălii Palatului nereușind să știrbească arta sopranei. Anja Harteros deține – fără îndoială - secretul uneia dintre cele mai valoroase interpretări ale acestor cântece, alăturându-se astfel renumitelor Jessye Norman, Renée Fleming, Gundula Janowitz, Elisabeth Schwarzkopf și – nu în ultimul rând – Kirstenei Flagstad.

        Firescul și puritatea atitudinii față de moarte sunt atributele unui suflet expus cu seninătate celorlați. În Vier letzte Lieder, Strauss renunță la orice mască (Philip Roth).

       Și asta s-a simțit…

https://www.youtube.com/watch?v=0QQl3KGqWZw

“O vast, tranquil peace,
so deep in the evening's glow!
How weary we are of wandering---
Is this perhaps death?” (At Sunset)