Un titlu lejer, de vară, ca o cafea savuroasă, sorbită pe îndelete. Cele opt povestiri ale lui Amos Oz te invită la o șuetă dulce-amară (mai mult sau mai puțin discretă) cu tine și prietenii tăi. Imposibil să nu-i recunoști în tipologiile propuse: îi avem pe Tzvi Provizor, al cărui nume e sinonim cu veștile rele și cu dezastrele omenirii - un burlac de vreo cincizeci de ani, mic de statură, care clipea întruna și căruia îi plăcea să dea vești proaste, pe Roni Shindlin, măscăriciul, care acasă nu râdea aproape niciodată, pentru că Lea nu-i suporta glumele, pe Ariela Barash - văduva subțire și înaltă, cu gât fin, păr lung și ochi veseli, unul puțin sașiu, pe Nahum Asharov - electricianul kibbutzului Ykhat, văduv, cu o singură fiică, Edna - o fată hotărâtă, cu ochii negri, cu pielea măslinie, elevă în ultima clasă a școlii din kibbutz, pe profesorul David Dagan, bărbat impozant, solid și îndesat, cu umeri puternici și gât scurt, gros și vânjos, dornic în permanență să facă ordine în idei (ale sale și - mai ales - ale altora), pe Moshe Yashar, băiatul de șaisprezece ani, slab, înalt, trist și cu ochelari, pe Yoav Karni - înalt, puțin adus de spate, palid, cu urechi mari, bărbierit neglijent, distrat sau adâncit în gânduri, pe Martin Wandenberg - care trăiește singur și suferă de o boală a căilor respiratorii dobândită din pricina fumatului și pentru care munca e o necesitate morală și sufletească...
Viața în kibbutz curge normal, previzibil, cu suișuri și coborâșuri, cu acalmii și momente firești, divorțuri, boli, înmormântări, eșecuri, adulter, revolte, speranțe înnăbușite. Amos Oz are un remarcabil talent de a te face parte integrantă a poveștilor sale (îmi amintesc că am simțit pentru prima dată asta când am citit Cutia neagră). E puternic descriptiv, natural, lipsit de emfază, brutal uneori și extrem de sincer. O scriitură simplă, genială, pe două teme cu variațiuni: viața și singurătatea individului integrat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu