Note to everyone: textul de față nu este o cronică - e doar efectul (consemnat) al unui film Science Fiction de calitate,
cu o distribuție pe măsură, precum Matthew McConaughey – în rolul principal –
Anne Hathaway, Jessica Chastain, Matt Damon (pe lista mea de favoriți odată cu
filmul The talented Mr. Ripley –
unde este magistral), John Lithgow, Michael Caine.
Nefiind un fan al genului, deși Atlasul
Norilor, Avatar, Matrix, Dune, Războiul stelelor,
Inception, In time și serialul Star
Trek – the next generation mi-au dezvăluit pe parcursul anilor un univers
spectaculos, sunt destul de reticentă (ca să nu spun ”pierdută”) când vine
vorba despre gravitație, spațialitate, relativitate, atemporalitate asezonate
din plin cu zgomote, imagini apocaliptice, creaturi ciudate și alte avataruri – stil.
Dar iată-mă angajată (timp de trei ore) în călătoria stelară (Interstellar):
”Acțiunea se petrece în viitorul apropiat, în care o criză agricolă
îi obligă pe oameni să renunțe la tehnologie și explorarea universului, pentru
a se concentra pe supraviețuire, care - în acest caz - înseamnă agricultura. Un fost pilot NASA, Cooper (Matthew McConaughey), văduv și tată a
doi copii, este acum un fermier a cărui misiune este de a cultiva singura
plantă care nu a murit încă: porumbul. Chiar și în aceste condiții, Cooper încă
nu-și poate lua gândul de la explorarea Universului. În scurt timp, acesta
ajunge să se întâlnească cu un fost coleg, profesorul Brand (Michael Caine) și îi este oferită
șansa de a-și potoli setea de explorare, în lumina noilor date despre situația
omenirii pe această planetă. Cooper va trebui să-și părăsească familia și să se
îmbarce într-o călătorie interstelară pentru a găsi omenirii o nouă planetă.”
În plan ideatic, filmul
jonglează cu teme precum sfârșitul iminent al omenirii (prin înfometare și
poluare), lupta permanentă de supraviețuire și încercarea de a descoperi o alternativă a acestei lumi. Spiritul de sacrificiu și dragostea –
singura capabilă să conecteze și să transcendă spațiul și timpul, să mute sori și stele – umanizează,
apropie și îndulcesc, întrucâtva, cromatica întregii pelicule: nuanțele reci –
alb, gri, albastru, negru – se suprapun și se succed amețitor în imagini
spectaculoase. Din punct de vedere al efectelor speciale, Interstellar nu este copleșitor (deși în IMAX 2D surprizele vizuale
nu lipsesc).
Christopher Nolan propune, fără îndoială, o călătorie fascinantă
spre a cărei decelare s-a lăsat condus de oameni de știință, fizicieni,
matematicieni. Tocmai această preocupare a regizorului promite (și permite) o
experiență extrem de REALĂ (păstrând, evident, proporțiile). Nu ne aflăm în
fața unui blockbuster tipic hollywoodian. Familiarizarea a priori cu doar
câteva noțiuni de bază precum singularitatea
spațiului, gaura neagră, anomalii gravitaționale, spațiu cvintidimensional(?) asigură o
mai bună înțelegere a filmului.
M-au mai surprins plăcut
numele navei – deloc întâmplător ales – Endurance
– atenția pentru detalii, umorul (prezent permanent, chiar și în momentele de
maxim suspans) și legătura dintre personaje.
În final, zăbovesc puțin
asupra lumii sonore și, ca să înțelegeți la ce mă refer, vă propun un
experiment: pe parcursul filmului, închideți puțin ochii și lăsați-vă purtați numai de sunete. Efectul este copleșitor. Hans Zimmer nu asigură doar un fundal
muzical, ci creează un univers FABULOS. Evident, cunoscătorii știu că Zimmer nu
este la prima ”abatere”, el compunând muzica a peste 150 de filme (ex. The Lion
King – 1994, Crimson Tide – 1995, The Thin Red Line – 1998, Gladiator – 2000,
The last Samurai – 2003, The Dark Knight – 2008, Inception – 2010, 12 Years a
Slave – 2013).
Pentru implacabilul,
mocnitul, magmaticul sunet de orgă în crescendo din Interstellar, propun spre exemplificare Day One Dark:
